Decizia ÎCCJ nr. 195/2025 (HP)Punctul XI

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție + Asupra admisibilității sesizării 38. Cu titlu preliminar, reformulând și sintetizând chestiunea cu privire la care instanța de trimitere a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, se constată că prin aceasta se solicită a se lămuri dacă în interpretarea și aplicarea art. 11^1 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, este posibilă decontarea contravalorii cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu/reședință și localitatea unde se află locul de muncă al salariaților, în lipsa adoptării unei hotărâri a consiliului local în acest sens. ... 39. Având în vedere că sesizarea a fost transmisă instanței supreme în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, admisibilitatea acesteia va fi circumscrisă atât condițiilor speciale instituite prin dispozițiile art. 1 și 2 ale acestui act normativ, cât și celor ce decurg din cuprinsul art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidență este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanței de urgență la prevederile Legii nr. 134/2010, cu ale cărei dispoziții arată că se completează. ... 40. În raport cu aceste dispoziții legale, condițiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 sunt următoarele: a) existența unei cauze în curs de judecată circumscrise domeniului de reglementare conturat prin dispozițiile art. 1 din acest act normativ; b) instanța de trimitere să judece cauza în primă instanță ori în calea de atac; c) sesizarea să privească o chestiune de drept, de lămurirea căreia să depindă soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici să nu formeze obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... 41. Evaluând elementele sesizării pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condițiilor care permit declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că doar trei dintre cele patru cerințe anterior enunțate sunt întrunite. ... 42. Este vorba despre condițiile de admisibilitate legate de titularul sesizării și de obiectul și stadiul soluționării pricinii în care sesizarea a fost promovată, precum și cea referitoare la nestatuarea anterioară de către instanța supremă asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării. ... 43. În ceea ce privește însă condiția ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o chestiune de drept veritabilă, susceptibilă să facă obiectul unei dezlegări de principiu, aptă să preîntâmpine jurisprudența neunitară, se constată o serie de neregularități care fac demersul inadmisibil. ... 44. Astfel, referitor la această condiție distinctă de admisibilitate se constată că prin încheierea de sesizare instanța de trimitere s-a rezumat la evocarea minimală a cerințelor de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, expunându-și coerent punctul de vedere propriu asupra problemei sesizate, fără însă a justifica în vreun fel îndeplinirea condiției „dificultății chestiunii de drept“. ... 45. Admisibilitatea învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu poate fi însă desprinsă de condiția existenței unei chestiuni reale, veritabile de drept care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, nefiind posibilă învestirea instanței supreme asupra oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acțiunii deduse judecății instanței de trimitere. O interpretare contrară ar atribui Înaltei Curți de Casație și Justiție funcții similare instanței care judecă prin delegare, ceea ce nu este admisibil. ... 46. De altfel, sintagma „chestiune de drept“ nu poate fi sinonimă cauzei acțiunii, ci are un caracter autonom, iar condițiile ce trebuie verificate pentru constatarea existenței ei sunt cele conturate în jurisprudența dezvoltată în aplicarea dispozițiilor art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă. Cerința ca dezlegarea problemei de drept să reflecte o dificultate serioasă este subsumată logic condițiilor de admisibilitate a sesizărilor formulate atât în temeiul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, cât și în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, de vreme ce prin aceste mecanisme instanța supremă realizează nemijlocit funcția de asigurare a unei jurisprudențe unitare, hotărârea prealabilă reprezentând un mijloc eficient de a preveni apariția practicii neuniforme, în contextul în care instanțele de trimitere se confruntă cu chestiuni de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenței neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor legale incidente. ... 47. În absența definirii în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 ori al art. 519 din Codul de procedură civilă a noțiunii de „chestiune de drept dificilă“, această cerință este supusă unei evaluări în concret din partea instanței supreme, raportat la elementele care legitimează, în aprecierea instanțelor de trimitere, declanșarea mecanismului pronunțării hotărârii prealabile. ... 48. Rămân astfel valabile cazurile în care s-a stabilit că nu se verifică condiția dificultății chestiunii de drept, conturate în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sesizat în temeiul art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, cum ar fi: a) claritatea normei, când aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate; b) când se solicită instanței supreme determinarea chiar a normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență a instanței de judecată; c) când chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită și-a clarificat înțelesul în practica judiciară, din hotărârile cercetate rezultând că normele de drept în discuție au primit, într-o majoritate covârșitoare, aceeași interpretare; d) când pe calea hotărârii prealabile se solicită completarea legii; e) când se solicită lămurirea unor aspecte ce se regăsesc tranșate în jurisprudența constantă și clară a Curții de Justiție a Uniunii Europene („C.J.U.E.“), a Curții Europene a Drepturilor Omului („C.E.D.O.“), a Curții Constituționale ori a Înaltei Curți de Casație și Justiție. ... 49. Prin raportare la aceste exigențe se constată că sesizarea formulată nu întrunește condiția de admisibilitate de a privi „o chestiune de drept“ care să fie reală, generată de nevoia lămuririi sensului și înțelesului unei norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare, apte să devină sursă a unor interpretări divergente și, pe cale de consecință, a unei jurisprudențe neunitare, date fiind argumentele care succedă. ... 50. Astfel, în esență, după cum mai sus s-a arătat, chestiunea de drept obiect al prezentei sesizări vizează îndreptățirea funcționarilor publici și a personalului contractual (din cadrul familiei ocupaționale „Administrație“ din aparatul de specialitate al primarilor comunelor și al instituțiilor și serviciilor publice de interes local, înființate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale din comune) la decontarea contravalorii cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu/reședință și localitatea unde se află locul de muncă al salariaților, în lipsa adoptării unei hotărâri a consiliului local în acest sens, potrivit dispozițiilor art. 11^1 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. ... 51. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în speță, titularul sesizării face trimitere la interpretarea unor dispoziții legale care nu comportă o reală și serioasă dificultate, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile, fiind necesară realizarea unui simplu raționament judiciar, prin analiza sistematică și teleologică a textelor legale relevante, obiect al sesizării în cauză. ... 52. Astfel, potrivit art. 11^1 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru categoriile de salariați vizați de norma în discuție, „posibilitatea decontării contravalorii cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu/reședință și localitatea unde se află locul de muncă al acestora se stabilește prin hotărâre a consiliului local“. ... 53. Se constată, așadar, că, în considerarea principiului legalității care guvernează sistemul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, așa cum este reglementat prin art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, dispozițiile art. 11^1 alin. (1) reprezintă temeiul juridic care permite consiliilor locale exercitarea atribuției de a decide acordarea facilității de referință personalului angajat în cadrul aparatului de specialitate al primarului și serviciilor publice de interes local, în sensul art. 129 alin. (12) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019. ... 54. În acest context se remarcă faptul că fundamentul dreptului salariaților la decontarea contravalorii cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu/reședință și localitatea unde se află locul lor de muncă îl constituie hotărârea autorității deliberative locale, Hotărârea Guvernului nr. 39/2024 nereprezentând un temei juridic valid în acest sens, întrucât reglementează doar procedura și documentele justificative ce trebuie prezentate la decont, iar nu chiar dreptul de referință. ... 55. De altfel, instanța de trimitere a expus, în cuprinsul încheierii de sesizare, în mod coerent și neezitant, un punct de vedere judicios asupra chestiunii de drept care face obiect de analiză în cauză, susținut de opiniile teoretice comunicate de instanțele consultate. Prin urmare, inclusiv din această perspectivă, nu se poate reține existența unei chestiuni juridice veritabile, cu risc de a genera jurisprudență divergentă, în măsură să justifice necesitatea activării mecanismului preventiv de uniformizare reprezentat de pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. ... 56. Deși lămurirea modalității de interpretare și aplicare a normelor legale în cadrul mecanismului hotărârii prealabile are scopul de a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților unor texte de lege, în lipsa unor asemenea ipoteze care să reflecte caracterul complex sau, după caz, precar ori neclar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, împrejurări ce nu au fost evidențiate de instanța de trimitere în sesizarea supusă analizei, rămâne atributul exclusiv al acesteia să soluționeze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând, în acest scop, metodele de interpretare a normelor juridice recunoscute în dreptul intern. ... 57. Reținând, în condițiile expuse, neconformitatea sesizării, în acord cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia rațiunea reglementării mecanismului hotărârii preliminare este aceea a asigurării unor dezlegări în drept de principiu, iar nu a subrogării în atribuțiile jurisdicționale ale instanței de judecată, rolul instanței supreme neputând deveni astfel unul de soluționare directă a cauzei, se va dispune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării. ... 58. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă, ... ...