Decizia CCR nr. 358/2018Punctul 2

2. Conflictele juridice de natură constituțională se pot ivi numai între autoritățile publice. Autoritățile publice - enumerate și reglementate generic prin titlul III al Constituției -sunt: Parlamentul, Președintele României, Guvernul, Administrația publică (centrală și locală) și Autoritatea judecătorească (instanțele judecătorești, Ministerul Public și Consiliul Superior al Magistraturii). Pentru a putea fi subiecte ale unui conflict juridic de natură constituțională, autoritățile publice trebuie să întrunească cumulativ cel puțin două exigențe: să fie nominalizate expres în titlul III al Constituției, cu precizarea atribuțiilor care le revin în realizarea puterii de stat, și, respectiv, să fie autorități de natură constituțională, adică să participe nemijlocit la realizarea puterii de stat^4. ^4 A se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 838/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). Astfel, se poate lesne observa că ministrul justiției nu face parte din categoria autorităților publice reglementate constituțional^5, el fiind un demnitar (ca oricare alt ministru) în cadrul autorității publice care este Guvernul^6. ^5 Nu putem accepta susținerea din motivarea deciziei potrivit căreia Decizia Curții Constituționale nr. 45/2018 se aplică mutatis mutandis în prezenta cauză pentru că - pe de o parte - ea privește prevederile unei legi adoptate, dar nepromulgate, supusă controlului de constituționalitate, iar - pe de altă parte - pentru că prin decizia menționată Curtea a evidențiat „rolul central al ministrului justiției“ în dezvoltarea carierei magistraților, neavând nicio legătură respectiva decizie cu revocarea magistraților cu funcții de conducere. ^6 Curtea Constituțională a statuat că prim-ministrul poate avea calitatea de parte într-un conflict juridic de natură constituțională între autorități publice pentru că el reprezintă în orice împrejurare Guvernul (a se vedea Decizia nr. 285/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 28 iunie 2014). Împrejurarea că - în conformitate cu dispozițiile art. 132 alin. (1) din Constituție - „Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției“ nu îl transformă și nici măcar nu îl asimilează pe ministru în/cu o autoritate publică. Este adevărat că procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului justiției, dar nu sunt în subordinea acestuia^7. Acest fapt rezultă indubitabil din coroborarea prevederilor constituționale [art. 94 lit. c) ] cu cele legale (art. 51 și 54 din Legea nr. 303/2004), în raport de care numirea și, respectiv, revocarea procurorilor se face de către Președintele României, la propunerea ministrului justiției și cu avizul (consultativ) al Consiliului Superior al Magistraturii. Prin urmare, nu se poate vorbi despre un conflict juridic de natură constituțională între autorități publice din moment ce una din părțile între care s-a iscat diferendul nu are calitatea cerută de textul constituțional - aceea de autoritate publică. ^7 Din dispoziția constituțională reprodusă mai sus rezultă că procurorii - desfășurându-și activitatea cu respectarea rigorilor legalității și imparțialității - se bucură de o anumită independență, ceea ce înseamnă că ei nu sunt în niciun caz subordonați ministrului justiției, ci sunt supuși numai controlului ierarhic. ...