Decizia CCR nr. 355/2018Punctul 17

CCR · decizie de neconstituționalitate · 23.05.2018 · dosar 601A/2018
Punctul 17
17. Totodată, se apreciază că modificarea operată prin art. I pct. 8 din lege asupra alin. (7) al art. 391 din Legea nr. 95/2006 încalcă și art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât instituie un tratament diferențiat, nejustificat obiectiv și rațional, între medicii care nu sunt cadre didactice și persoanele care dețin una dintre calitățile enumerate la art. 185 alin. (14) din Legea nr. 95/2006. În acest sens se arată că stabilirea vârstei de 65 de ani ca limită pentru exercitarea funcțiilor de conducere nu se corelează cu prevederile art. 185 alin. (14) din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora în unitățile sanitare publice, profesorii universitari, medicii membri titulari și membri corespondenți ai Academiei de Științe Medicale și ai Academiei Române, medicii primari doctori în științe medicale pot ocupa funcții de șef de secție până la vârsta de 70 de ani, cu aprobarea managerului și cu avizul consiliului de administrație al spitalului. ...
Sursa oficială ↗