Decizia CCR nr. 352/2018Punctul 3
Punctul 3
3. În analiza excepției de neconstituționalitate trebuie pornit de la premisa potrivit căreia, în urma examenului de capacitate, judecătorul stagiar dobândește funcția de judecător definitiv, care urmează să fie exercitată la instanța judecătorească corespunzătoare, respectiv judecătoria, în urma repartizării efectuate. Funcției de judecător la judecătorie îi corespunde, în mod evident, gradul profesional de judecătorie. Așadar, promovarea în funcție a judecătorilor este strâns legată de nivelul instanței judecătorești la care aceștia funcționează. Astfel, în materie de promovare pe funcții de execuție, regula este aceea a promovării efective, în sensul că un judecător care funcționează la judecătorie sau tribunal, așadar cu grad profesional aferent acestora, pentru a funcționa la o instanță judecătorească imediat superioară în grad trebuie să candideze și să promoveze concursul pe post și, ca urmare a obținerii postului, dobândește gradul profesional superior aferent tribunalului sau curții de apel. Este de observat că însuși legiuitorul folosește noțiunea de promovare în funcție, iar odată ce judecătorul a promovat, dobândește rangul și celelalte drepturi aferente acesteia. Prin urmare, gradul profesional este un element component al funcției, și nu invers. ...
Sursa oficială ↗