Sari la conținut

Decizia CCR nr. 494/2020Punctul 23

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
25.06.2020
Dosarul
23/1/2018

23. Astfel, în analizarea conformității cu Legea fundamentală a reglementării criticate, Curtea a pornit de la premisa potrivit căreia, în urma examenului de capacitate, judecătorul stagiar dobândește funcția de judecător definitiv, care urmează să fie exercitată la instanța corespunzătoare, respectiv judecătoria, în urma repartizării efectuate. Funcției de judecător la judecătorie îi corespunde, în mod evident, gradul profesional de judecătorie. Așadar, promovarea în funcție a judecătorilor este strâns legată de nivelul instanței judecătorești la care aceștia funcționează. Astfel, în materie de promovare pe funcții de execuție, regula este aceea a promovării efective, în sensul că un judecător care funcționează la judecătorie sau tribunal, așadar, cu grad profesional aferent acestora, pentru a funcționa la o instanță judecătorească imediat superioară în grad, trebuie să candideze și să promoveze concursul pe post și, ca urmare a obținerii postului, dobândește gradul profesional superior aferent tribunalului sau curții de apel. Este de observat că însuși legiuitorul folosește noțiunea de promovare în funcție, iar odată ce judecătorul a promovat, dobândește rangul și celelalte drepturi aferente acestuia. Prin urmare, gradul profesional este un element component al funcției, și nu invers. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie