Decizia CCR nr. 328/2018Punctul 6
Punctul 6
6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatei autorilor excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia. Astfel, se arată că, deși împrejurările care ar determina persoanele care au contractat credite în valoare mai mare de 250.000 euro să se prevaleze de dispozițiile Legii nr. 77/2016 pot să fie aceleași cu cele în care se află persoanele cărora această lege le este aplicabilă, dispozițiile legale criticate nu permit și categoriei consumatorilor care au contractat credite în valoare mai mare de 250.000 euro să se prevaleze de prevederile Legii nr. 77/2016. În acest fel, potrivit doamnei avocat, se încalcă prevederile art. 4 alin. (2) , art. 16 alin. (1) și art. 53 din Constituție. Aceste din urmă prevederi sunt încălcate, întrucât Legea nr. 77/2016, împreună cu Preambulul său, cuprind suficiente condiții pentru a-și îndeplini atât rolul social urmărit, cât și protecția creditorilor. Sunt indicate în acest sens o parte dintre condițiile pe care prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 le impun pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată, precum și condiția, indusă din Preambulul acesteia, intervenirii impreviziunii în ceea ce privește contractul de credit. Respectarea acestor condiții este suficientă pentru protecția drepturilor creditorilor, iar adăugarea condiției ca suma împrumutată să nu depășească echivalentul în lei al sumei de 250.000 euro nu protejează o valoare suplimentară. ...
Sursa oficială ↗