Decizia CCR nr. 332/2018Punctul 11
Punctul 11
11. De asemenea, prevederile criticate încalcă și dispozițiile art. 44 alin. (1) și ale art. 53 din Constituție. Astfel, întrucât se aplică și în privința contractelor de credit aflate în executare silită și, deci, și asupra ratelor scadente, legea nouă, Legea nr. 77/2016, încalcă dreptul de proprietate, născut și actual, la data intrării sale în vigoare, pe care creditoarea îl are împotriva consumatorului (debitor). Legea nr. 77/2016 încalcă dispoziția constituțională potrivit căreia dreptul de proprietate este garantat și ocrotit în mod egal de lege, indiferent de titular, întrucât creditorul este obligat să dobândească în proprietate, prin darea în plată, imobilul aflat în garanție, operațiune care duce la stingerea tuturor obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar, fără a analiza dacă valoarea imobilului ce urmează a fi dat în plată este sau nu cel puțin egală cu valoarea soldului restant scadent la data intrării în vigoare a legii noi. ...
Sursa oficială ↗