Decizia CCR nr. 312/2018Punctul 18
Punctul 18
18. Examinând procesul legislativ de adoptare a legii criticate, Curtea observă că proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura a fost inițiat de Guvern și înregistrat la data de 28 noiembrie 2016 la Senat, pentru dezbatere, având avizul favorabil al Consiliului Legislativ. Forma inițiatorului cuprindea articolul unic, potrivit căruia „Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.“ După primirea avizelor favorabile de la Comisia pentru mediu și de la Comisia pentru dezvoltare regională, administrarea activelor statului și privatizare, a avizului negativ de la Comisia pentru afaceri europene și a punctului de vedere al Guvernului din 27 ianuarie 2017, în ședința plenului Senatului din data de 13 februarie 2017, proiectul de lege s-a considerat adoptat, fără a fi dezbătut în Plen, potrivit prevederilor art. 115 alin. (5) teza a III-a din Constituția României, republicată (conform căruia „Dacă în termen de cel mult 30 zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunță asupra ordonanței, aceasta este considerată adoptată și se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgență“). Proiectul de lege a fost transmis Camerei Deputaților și înregistrat la data de 20 februarie 2017 la Biroul permanent al Camerei Deputaților sub P1-x nr. 132/2017. Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului, în ședința din 28 februarie 2017, a avizat favorabil proiectul de lege. În ședința din 12 martie 2018, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice și Comisia pentru mediu și echilibru ecologic au emis un raport comun, în sensul propunerii plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege cu 43 de amendamente admise. La dezbateri au participat și reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerului Apelor și Pădurilor. Proiectul de lege a fost dezbătut în plenul Camerei Deputaților în ședința din 14 martie 2018 și adoptat la aceeași dată, cu 162 voturi pentru, 12 voturi împotrivă și 84 abțineri, potrivit stenogramei ședinței Camerei Deputaților din 14 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 44 din 21 martie 2018. ...
Sursa oficială ↗