Decizia CCR nr. 313/2018Punctul 26
Punctul 26
26. Din analiza dispozițiilor criticate, Curtea constată că verificarea îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de noua lege este subsecventă condiției principale, sine qua non, respectiv scoaterea din aria naturală protejată să vizeze o suprafață pentru care, la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007, erau aprobate, prin hotărâre a Guvernului, licențe de concesiune pentru exploatarea de resurse minerale neregenerabile, în temeiul legislației miniere în vigoare. Cu alte cuvinte, legea nouă îndepărtează de sub incidența Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 acele situații de fapt și de drept existente la data intrării în vigoare a acestui act normativ, situații care erau supuse unui regim juridic diferit reglementat de legislația minieră în vigoare la data respectivă. Practic, începând cu data de 29 iunie 2007, prevederile ordonanței de urgență s-au aplicat retroactiv asupra unor acte juridice încheiate anterior (licențe de concesiune pentru exploatarea de resurse minerale neregenerabile), lipsindu-le de efecte juridice. Sub acest aspect, legea de modificare a ordonanței de urgență prezintă caracter reparator, instituind, pentru viitor, o excepție de la aplicarea prevederilor actului normativ pentru acele situații (determinate juridic într-un act administrativ valid - hotărâre a Guvernului), care erau guvernate de o legislație specială la momentul încheierii lor. Pe de altă parte, însă, legea instituie o serie de condiții pe care titularul licenței de exploatare a resurselor minerale neregenerabile trebuie să le îndeplinească pentru a putea scoate suprafețele care fac obiectul licenței din interiorul ariilor naturale protejate, în vederea valorizării contractului de concesiune pe care l-a încheiat în mod valabil cu statul. Sarcinile care îi incumbă implică aducerea, prin grija și pe cheltuiala proprie, a unei suprafețe în compensare, echivalentă cu suprafața scoasă de pe teritoriul ariei naturale protejate, majorată cu zona tampon corespunzătoare, suprafață care trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007, referitoare la desemnarea unei arii naturale protejate. În lipsa acestei compensări, titularul licenței de concesiune pierde dreptul său de exploatare asupra terenului aflat în aria naturală protejată, care rămâne supus regimului juridic al legislației care privește ariile naturale protejate și conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice. ...
Sursa oficială ↗