Decizia CCR nr. 254/2018Punctul 24

24. În ce privește critica referitoare la pretinsa lipsă de claritate a prevederilor art. 4 teza întâi din Legea nr. 165/2013, sub aspectul înțelesului sintagmei „cereri nesoluționate“ din cuprinsul acestora, Curtea constată că nu poate fi reținută, întrucât Legea nr. 165/2013 oferă repere suficient de precise cu privire la semnificația acesteia. Astfel, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 instituie regula restituirii în natură a imobilelor la care se referă legea, iar alin. (2) al aceluiași articol reglementează modul de rezolvare a situațiilor în care restituirea în natură nu mai este posibilă. Este vorba despre acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând, după caz, în compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 (astfel cum aceasta este definită în art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013), în măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, precum și în măsura compensării prin puncte, introdusă prin intermediul capitolului III din Legea nr. 165/2013. Așadar, prin „cerere nesoluționată“, căreia i se aplică, potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013, prevederile acestei legi, se înțeleg toate cererile formulate de persoanele care se consideră îndreptățite în vederea recunoașterii dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile ce intră sub incidența legislației reparatorii enumerate, cereri care, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 încă nu fuseseră soluționate, în mod definitiv, prin mecanismul procedural specific etapei administrative prevăzute de lege. ...