Decizia CCR nr. 263/2018Punctul 3
Punctul 3
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul apărătorului autorului excepției, care pune concluzii de admitere a acesteia. Se arată să excepția de neconstituționalitate este admisibilă. Pe fond se susține că art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 nu distinge între faptele pe care le incriminează și elementul material al infracțiunii prevăzute la art. 2 alin. (1) din aceeași lege, creând, atât la nivelul instanțelor, cât și în rândul destinatarilor legii, o reală confuzie între infracțiunile reglementate prin dispozițiile legale anterior menționate, instanțele arătând, în jurisprudența lor, că nu se poate reține un concurs între cele două infracțiuni. Se susține că, de altfel, ipoteza introducerii sau cea a scoaterii din țară a drogurilor, prevăzută la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, nu ar fi posibilă fără realizarea unor operațiuni precum procurarea, transportul sau întreținerea acestora, fapte incriminate la art. 2 alin. (1) din același act normativ. Se face trimitere la Decizia penală nr. 1.137 din 12 aprilie 2002, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a reținut că infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 nu este o formă agravată a infracțiunii prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Se susține că textul criticat creează confuzie, ca urmare a faptului că legiuitorul nu a înțeles să arate, în mod concret, care sunt elementele prin care poate fi săvârșită infracțiunea prevăzută la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, aspect ce încalcă principiul convențional al legalității incriminării și a pedepsei, reglementat la art. 7 paragraful 1 din Convenție, principiu care este reglementat și în legislația internă, la nivel constituțional și legal. Se apreciază, prin urmare, că noțiunile de „introducere“ și „scoatere“, „importul“ și „exportul“ sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate, creând premisa aplicării acestora ca rezultat al unor interpretări arbitrare. Se conchide că textul criticat încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) și art. 23 alin. (12) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗