Decizia CCR nr. 247/2018Punctul 6

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că dispozițiile art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, întrucât nu precizează și pentru procurori un caz de incompatibilitate similar celui prevăzut în art. 64 alin. (3) din Codul de procedură penală, „referitor la situația în care, urmare a aplicării de către judecătorul de cameră preliminară a dispozițiilor art. 346 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură penală, întreaga urmărire penală este anulată, iar cauza este restituită la parchet în vederea refacerii urmăririi penale“. Potrivit art. 64 alin. (3) din Codul de procedură penală, „Judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desființarea ori casarea hotărârii.“ Susține că, asemănător judecătorului care soluționează o cauză, atunci când constată că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și există probele necesare, procurorul rezolvă cauza, prin emiterea rechizitoriului, prin care se dispune trimiterea în judecată sau prin emiterea ordonanței de clasare sau de renunțare la urmărirea penală. Terminarea urmăririi penale de către procuror pune, efectiv, capăt fazei de urmărire penală. Procurorul, ca titular al dreptului de a exercita acțiunea penală, este cel care decide cu privire la rezultatul urmăririi, fie prin trimiterea în judecată a inculpatului, fie prin adoptarea altei soluții, acest moment fiind cel care fixează terminarea urmăririi penale. Apreciază că, în acest mod, procurorul se dezînvestește de cauză, în același fel ca și judecătorul care pronunță o hotărâre. ...