Sari la conținut

Decizia CCR nr. 241/2018Punctul 18

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
19.04.2018
Dosarul
4.692/299/2017

18. De asemenea, Curtea reține că reglementarea calității procurorului de titular al cererii în vederea luării măsurii de siguranță a confiscării speciale sau a desființării unui înscris are o justificare în aceea că el este cel care dispune soluția în ceea ce privește rezolvarea acțiunii penale, stabilind, astfel, cadrul procesual asupra căruia se va pronunța judecătorul de cameră preliminară. Aceasta, în condițiile în care, în calitate de reprezentant al intereselor generale ale societății, procurorul apără ordinea de drept, drepturile și libertățile cetățenilor - rol esențial în activitatea judiciară, consacrat de art. 131 din Constituție. Or, între formele concrete prin care Ministerul Public își îndeplinește rolul consacrat de norma constituțională precitată se află și sesizarea instanțelor judecătorești, potrivit art. 63 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în condițiile în care art. 67 alin. (1) din același act normativ stabilește că procurorul are „rol activ în aflarea adevărului“ (în acest sens, Decizia nr. 299 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 11 august 2017). ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie