Decizia CCR nr. 241/2018Punctul 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 19.04.2018 · dosar 4.692/299/2017
Punctul 19
19. Cât privește măsura confiscării speciale, potrivit jurisprudenței instanței de contencios constituțional, aceasta reprezintă o sancțiune de drept penal, respectiv o măsură de siguranță, care constă în transferul silit și gratuit al dreptului de proprietate asupra unor bunuri din patrimoniul persoanei care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată, în patrimoniul statului, întrucât, având în vedere legătura acestor bunuri cu fapta săvârșită, deținerea lor în continuare de către persoana în cauză prezintă pericolul săvârșirii unor noi infracțiuni. Intenția legiuitorului a fost de a aplica măsura confiscării speciale și altor fapte prevăzute de legea penală decât cele care constituie infracțiuni, intenție reglementată expres în art. 107 alin. (2) din Codul penal. De asemenea, conform art. 107 alin. (3) din Codul penal, măsurile de siguranță se pot lua și în situația în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă (în acest sens, Decizia nr. 589 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 2 decembrie 2015). O astfel de situație este și cea în care procurorul renunță la urmărirea penală când constată că nu există un interes public în urmărirea faptei. ...
Sursa oficială ↗