Decizia CCR nr. 240/2018Punctul 27

27. În aceste condiții, având în vedere similitudinea prevederilor art. 25 alin. (3) , art. 256, art. 397 alin. (3) și art. 422 din Codul de procedură penală cu dispozițiile legale analizate prin deciziile anterior citate, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 32 din 27 ianuarie 2016, precitată, că atât considerentele, cât și soluțiile acestora rămân valabile, reținând, referitor la pretinsa încălcare, prin textele criticate, a prevederilor art. 21 alin. (1) -(3) , art. 24 și art. 129 din Constituție, sub aspectul lipsei unei căi de atac pe care persoana introdusă în cauză în faza apelului să o poată formula împotriva hotărârii pronunțate în apel și prin care instanța se pronunță cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris sau la restituirea bunurilor și la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, că asigurarea dublului grad de jurisdicție în materie penală este obligatorie, conform art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale doar în procedurile ce au ca obiect stabilirea vinovăției inculpatului. Or, prevederile art. 25 alin. (3) , art. 256, art. 397 alin. (3) și art. 422 din Codul de procedură penală reglementează aspecte ce vizează modul de rezolvare a laturii civile a cauzei, respectiv restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii. Cu privire la astfel de norme procesual penale, Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa, că dispozițiile constituționale ale art. 21 nu presupun accesul la toate căile de atac și la toate categoriile de instanțe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluționată, reținând, totodată, că acesta este și sensul prevederilor art. 129 din Constituție, care fac referire la condițiile legii atunci când reglementează cu privire la folosirea căilor de atac (Decizia nr. 82 din 18 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014). Mai mult, Curtea a reținut că autoarele excepției au dreptul de a-și apăra interesele procesuale, prin solicitarea plății despăgubirilor cuvenite ca urmare a desființării contractelor încheiate, conform art. 1254 din Codul civil. Cu privire la pretinsa încălcare, prin textele criticate, a prevederilor art. 124 alin. (2) Legea fundamentală, Curtea a constatat că acestea, reglementând cu privire la caracterul unic, imparțial și egal al justiției, nu sunt aplicabile în prezenta cauză, de vreme ce criticile nu vizează afectarea garanțiilor specifice de care instanțele judecătorești se bucură în temeiul textului constituțional precitat, iar, în ceea ce privește încălcarea, prin textele criticate, a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea a reținut că persoanele introduse în cauzele penale în faza judecății în fond se află într-o situație juridică diferită de cea a persoanelor introduse în procesul penal în faza apelului, aspect ce justifică instituirea eo ipso de către legiuitor a unui regim juridic diferit cu privire la posibilitatea valorificării de către acestea a pretențiilor civile. În final, Curtea a constatat că textele criticate reprezintă opțiunea legiuitorului, exprimată în marja de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituție și, având în vedere că textele criticate nu afectează niciunul din drepturile fundamentale invocate de autoarele excepției, Curtea a reținut că dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală nu sunt aplicabile în cauză. ...