Decizia CCR nr. 32/2016Paragraful 22

14. Referitor la pretinsa încălcare, prin textele criticate, a prevederilor art. 21 alin. (1) -(3) , art. 24 şi art. 129 din Constituţie, sub aspectul lipsei unei căi de atac pe care persoana introdusă în cauză în faza apelului să o poată formula împotriva hotărârii pronunţate în apel şi prin care instanţa se pronunţă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris sau la restituirea bunurilor şi la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, Curtea reţine că asigurarea dublului grad de jurisdicţie în materie penală este obligatorie, conform art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale doar în procedurile ce au ca obiect stabilirea vinovăţiei inculpatului. Or, prevederile art. 25 alin. (3) , art. 256, art. 397 alin. (3) şi art. 422 din Codul de procedură penală reglementează aspecte ce vizează modul de rezolvare a laturii civile a cauzei, respectiv restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii. Cu privire la astfel de norme procesual penale, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că dispoziţiile constituţionale ale art. 21 nu presupun accesul la toate căile de atac şi la toate categoriile de instanţe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluţionată, reţinând, totodată, că acesta este şi sensul prevederilor art. 129 din Constituţie care fac referire la condiţiile legii atunci când reglementează cu privire la folosirea căilor de atac (a se vedea Decizia nr. 82 din 18 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014). Mai mult, autoarele excepţiei au dreptul de a-şi apăra interesele procesuale, prin solicitarea plăţii despăgubirilor cuvenite care urmare a desfiinţării contractelor încheiate, conform art. 1254 din Codul civil.