Decizia CCR nr. 331/2014Paragraful 22

18. Curtea reţine, de asemenea, că autoarea excepţiei susţine contrarietatea prevederilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă faţă de art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece potrivit acestor prevederi de lege nu poate beneficia de două grade de jurisdicţie şi, întrucât faptele contravenţionale se subsumează noţiunii de "acuzaţie în materie penală", contravenienţii ar trebui să beneficieze de toate drepturile specifice materiei penale. Curtea constată că această critică este neîntemeiată, având în vedere faptul că procedura instituită prin art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă nu priveşte judecarea pe fond a cauzei, ci se referă la soluţionarea unui incident procedural, de stabilire a instanţei competente să judece litigiul, singurul motiv pe care instanţa îl poate reţine în hotărârea de declinare fiind propria necompetenţă materială sau teritorială. Dreptul la un proces echitabil şi la exercitarea căilor de atac este, însă, garantat, legiuitorul conferind părţii interesate posibilitatea de a ataca, cu apel, hotărârea prin care s-a soluţionat plângerea contravenţională, în temeiul art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, astfel cum acest articol a fost modificat prin art. 41 pct. 5 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, iar apelul se soluţionează de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului. Aşa fiind, Curtea constată că, prin eliminarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii judecătoreşti de declinare a competenţei judecării cauzei, nu se încalcă dreptul la un proces echitabil şi nici principiul dublului grad de jurisdicţie, întrucât caracterul irevocabil al hotărârii de declinare a competenţei nu vizează fondul cauzei.