Decizia CCR nr. 252/2018Punctul 129

CCR · decizie de neconstituționalitate · 19.04.2018 · dosar 461A/2018
Punctul 129
129. Cu privire la criticile de neconstituționalitate aduse art. I pct. 57 [cu referire la art. 42^1 alin. (2) ] din lege, Curtea constată că acest text de lege nu a format obiectul reexaminării în procedura de punere de acord a dispozițiilor constatate ca fiind neconstituționale cu Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, „în condițiile în care critica autorilor obiecției de neconstituționalitate vizează un text de lege care nu a făcut obiectul reexaminării în sensul art. 147 alin. (2) din Constituție, Curtea constată că obiecția de neconstituționalitate nu îndeplinește o condiție de admisibilitate, și anume aceea de a se limita la modificările ce au fost aduse legii în procesul de reexaminare. Întrucât obiecția de neconstituționalitate este inadmisibilă, Curtea nu va mai proceda la examinarea criticilor formulate pe fondul reglementării“ [Decizia nr. 975 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010]. Prin urmare, obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 57 [cu referire la art. 42^1 alin. (2) ] din lege este inadmisibilă. ...
Sursa oficială ↗