Decizia CCR nr. 252/2018Punctul 137

137. Cu privire la criticile de neconstituționalitate aduse art. I pct. 94 [cu referire la abrogarea art. 56] din lege, Curtea constată că acestea sunt întemeiate. Parlamentul a procedat la abrogarea art. 56 având în vedere faptul că art. 51 alin. (1) ar conține o soluție legislativă similară. Or, Curtea constată că art. 51 este plasat în secțiunea Numirea în funcțiile de conducere din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curților de apel și parchetelor corespunzătoare, în timp ce art. 56 în secțiunea Promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție și numirea în funcțiile de conducere din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcției Naționale Anticorupție, astfel că, deși vizează ipoteze normative similare, nu poate exista o suprapunere între cele două articole, întrucât sunt plasate în secțiuni diferite și vizează categorii de instanțe/parchete diferite. Prin urmare, Curtea nu poate accepta susținerea potrivit căreia abrogarea operată a fost realizată în sens de corelare legislativă, din contră, aceasta reprezintă o modificare substanțială a legii, întrucât duce la concluzia că, în cazul încetării mandatului pentru funcțiile de conducere din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcției Naționale Anticorupție, situația judecătorilor sau procurorilor în cauză devine confuză, nemaiexistând certitudinea că aceștia vor reveni la instanțele sau parchetele de unde provin sau la o instanță sau parchet unde au dreptul să funcționeze potrivit legii, astfel cum prevede art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 pentru judecătorii sau procurorii care dețin funcții de conducere din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curților de apel și parchetelor corespunzătoare. Nu în ultimul rând, Curtea reține că, în ipoteza în care s-ar fi eliminat ambele texte sau ar fi existat o secțiune comună pentru ambele categorii de personal, nu s-ar fi pus nicio problemă de constituționalitate din perspectiva calității legii; însă, în măsura în care nu există o secțiune comună acestora, iar legiuitorul procedează la eliminarea din cele două secțiuni diferite numai a unuia dintre cele două texte, nu se poate concluziona decât că aceasta s-a realizat cu încălcarea exigențelor constituționale prevăzute de art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii. Mai mult, având în vedere repercusiunile normative ale modificării legislative astfel operate, Curtea constată că aceasta a fost realizată și cu încălcarea limitelor reexaminării. ...