Decizia CCR nr. 251/2018Punctul 19
Punctul 19
19. Singurul aspect de noutate care respectă indicațiile date de instanța de contencios constituțional constă în faptul că s-a înlăturat mențiunea privitoare la faptul că președintele Consiliului este ales de drept dintre judecători, iar vicepreședintele, tot de drept, dintre procurori. Se susține, în acest context, că rolul adunărilor elective, inițial prevăzute, a fost preluat de Secțiile CSM, în fața cărora se derulează procedura de selecție și de desemnare a candidatului pentru funcția de președinte și cea de vicepreședinte, în acord cu art. 24 alin. (2^1) și (2^2). Secțiile CSM capătă, astfel, rol de filtru decisiv cu privire la candidaturile depuse pentru ocuparea unei funcții de conducere, ceea ce înseamnă că un judecător sau un procuror care nu poate întruni numărul necesar de voturi în cadrul Secției în care își desfășoară activitatea nu va putea niciodată să ocupe una dintre cele două funcții. ...
Sursa oficială ↗