Decizia CCR nr. 251/2018Punctul 29
Punctul 29
29. Președintele Senatului a comunicat punctul său de vedere, înregistrat la Curtea Constituțională cu nr. 2.628 din 5 aprilie 2018, prin care apreciază că sesizarea de neconstituționalitate nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. a) din Constituție. Se arată, în acest sens, că legea criticată reprezintă rezultatul procesului de reexaminare declanșat în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituție, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 61 din 13 februarie 2018, prin care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea unor dispoziții din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii. Or, din moment ce acele dispoziții din legea menționată, declarate neconstituționale, au fost puse de acord cu decizia menționată în cadrul procedurii de reexaminare, rezultă că noua lege, adoptată de cele două Camere ale Parlamentului, nu mai poate fi supusă unui nou control de constituționalitate exercitat în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție, deoarece, deși este vorba tot despre o lege înainte de promulgare, o asemenea procedură de reluare a controlului de constituționalitate nu este reglementată nici în Constituție, nici în Legea nr. 47/1992. Curtea ar trebui să constate, într-o asemenea situație, că, în dosarul de față, obiect al controlului nu îl reprezintă o lege nouă, adoptată de Parlament, ci aceeași lege supusă anterior controlului de constituționalitate. Astfel, Curtea nu poate să verifice de două ori constituționalitatea aceleiași legi din inițiativa aceluiași subiect de sezină, numai Președintele României dispunând, potrivit art. 146 lit. a) din Constituție, de dreptul de a sesiza Curtea în termenul de 10 zile prevăzut de art. 77 alin. (3) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗