Decizia CCR nr. 251/2018Punctul 65

CCR · decizie de neconstituționalitate · 19.04.2018 · dosar 460A/2018
Punctul 65
65. Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului a fost înființată în scopul sistematizării, unificării și al asigurării stabilității legislative în domeniul justiției, iar constituționalitatea Hotărârii Parlamentului României nr. 69/2017, prin care aceasta a fost constituită, a fost confirmată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 28 februarie 2018. Prin această decizie, Curtea a analizat critici de natură similară, cu referire la un pretins conflict pozitiv de competență între această Comisie specială comună și comisiile permanente sau speciale ale fiecărei Camere, cu atribuții în sfera lucrărilor pregătitoare în vederea legiferării în domeniul justiției, constatând, la paragraful 62, următoarele: „O comisie specială, astfel cum ilustrează și denumirea sa, impune o procedură specială, distinctă de cea generală, competența sa făcând inutilă parcurgerea procedurii generale de avizare sau adoptare a unui raport. Din moment ce comisia specială întocmește un raport asupra unui proiect/propuneri legislative, este inutil ca o comisie permanentă să întocmească un al doilea raport deoarece s-ar ajunge la crearea unei proceduri care ar dubla obligația inițială de întocmire a raportului. Astfel cum s-a arătat, comisia specială comună nu are drept de inițiativă legislativă, astfel că rolul ei este de a întocmi un raport asupra unui proiect/propuneri legislative care formează obiectul său de activitate, ceea ce înseamnă că ab initio competența comisiei permanente este exclusă din această procedură specială. Prin urmare, în această situație, Birourile permanente ale fiecărei Camere trebuie să aplice procedura specială, raportul asupra inițiativei legislative trebuind, în mod firesc, să fie solicitat comisiei speciale comune. (...) De asemenea, Curtea mai reține că, odată constituită o asemenea comisie, ea trebuie înzestrată cu instrumente și proceduri care să o facă funcțională și eficientă. În caz contrar, ea s-ar comporta ca orice altă comisie permanentă, neputând, astfel, răspunde unei nevoi sociale însemnate care, de fapt, a stat la baza instituirii sale.“ ...
Sursa oficială ↗