Decizia CCR nr. 250/2018Punctul 50
Punctul 50
50. Critica referitoare la dispozițiile art. I pct. 4 cu referire la art. 9 din Legea nr. 304/2004 prin raportare la art. 1 alin. (5) , coroborat cu art. 133 alin. (7) din Constituție. Art. I pct. 4 din legea supusă controlului de constituționalitate prevede că: „Articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins: Hotărârile Secției pentru judecători, respectiv ale Secției pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii, în orice alte situații decât cele prevăzute la art. 134 alin. (3) din Constituția României, republicată, în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, pot fi atacate la secția de contencios administrativ a curții de apel competente, conform dreptului comun.“ ...
Sursa oficială ↗