Decizia CCR nr. 250/2018Punctul 66

66. Analizând norma la care se face trimitere, respectiv dispozițiile art. 23 alin. (1^1) din Legea nr. 303/2004, Curtea reține că aceasta este cuprinsă în Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, act adoptat de Parlament, dar nepromulgat încă de Președintele României, la data efectuării prezentului control de constituționalitate. Cu alte cuvinte, norma de trimitere cuprinsă în Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, supusă controlului de constituționalitate a priori, care nu este în vigoare, face trimitere la o normă care, de asemenea, nu se află în vigoare. Această împrejurare a fost generată de faptul că procedura de modificare a celor două legi a fost declanșată simultan, în acest scop fiind înființată, în temeiul art. 8 alin. (1) din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției. Așa cum arată însăși titulatura comisiei speciale, acest organ de lucru al Parlamentului a fost constituit în vederea inițierii unor propuneri legislative de modificare a legilor justiției, în vederea punerii lor în acord cu noile realități juridice. Comisia are ca atribuție elaborarea unor acte normative prin care se sistematizează și se tratează în mod unitar soluțiile legislative în domeniul dat în competență. În îndeplinirea rolului său, este evident că, prin modificările propuse spre aprobare celor două Camere ale Parlamentului, Comisia trebuie să asigure o reglementare unitară, coerentă și stabilă, astfel încât normele cuprinse în legile adoptate să nu creeze paralelisme legislative și să nu genereze dificultăți de interpretare și de aplicare ca urmare a unor soluții contradictorii sau a unor omisiuni legislative. Este evident că acest deziderat nu poate fi îndeplinit decât dacă modificările operate asupra legilor în discuție sunt realizate simultan, în mod coordonat, cu efectuarea corelărilor corespunzătoare. Consecința unor astfel de intervenții legislative, realizate în cadrul unor proceduri care se desfășoară concomitent, este faptul că trimiterile de la un act normativ la altul nu se limitează doar la normele aflate în vigoare, ci vizează chiar normele modificatoare sau completatoare. În această manieră este evitată situația ca, în etapa ulterioară publicării legii în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intrării în vigoare a legii, să se opereze o nouă modificare a acesteia pentru înlăturarea paralelismelor, necorelărilor sau erorilor din cuprinsul său. ...