Decizia CCR nr. 250/2018Punctul 4

CCR · decizie de neconstituționalitate · 19.04.2018 · dosar 459A/2018
Punctul 4
4. Cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinsecă, autorii arată că Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 a fost adoptată fără a se respecta competența specială a comisiilor în procedura specială de reexaminare după controlul de constituționalitate, așa cum aceasta este prevăzută în Regulamentul Camerei Deputaților, Regulamentul Senatului și în Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, cu încălcarea dispozițiilor art. 134 din Regulamentul Camerei Deputaților, ale art. 149 din Regulamentul Senatului, ambele raportate la art. 1 alin. (5) din Constituție. Dispozițiile regulamentare încălcate conțin prevederi exprese, imperative, referitoare la competența exclusivă de dezbatere și adoptare a raportului de specialitate în procedura de reexaminare după declararea ca neconstituțională a unei legi. Or, în condițiile în care niciun obiectiv dintre cele prezentate în art. 1 al Hotărârii Parlamentului României nr. 69/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției nu prevede competența acestei comisii de a dezbate și adopta raportul cu privire la Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004, în procedura de reexaminare, rezultă încălcarea evidentă a principiului legalității derivat din dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie“, deoarece dispozițiile regulamentelor parlamentare au caracter infraconstituțional, fiind aplicabilă, mutatis mutandis, obligația constituțională evidențiată anterior. ...
Sursa oficială ↗