Decizia CCR nr. 223/2018Punctul 25

25. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a art. 15 alin. (2) din Legea nr. 185/2013, raportată la prevederile constituționale ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, prin Decizia nr. 365 din 14 mai 2015, precitată, paragrafele 16-20, Curtea a statuat că normele constituționale, în deplin acord cu cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, permit posibilitatea instituirii unor limite legale de exercitare a dreptului de proprietate, pentru protejarea unor interese publice: în interes economic general sau fiscal, în interes edilitar, în interes de salubritate și sănătate publică, în interes social, cultural istoric, urbanistic și arhitectural, în interesul siguranței și apărării naționale etc., cu condiția ca aceste limitări legale să nu atingă însăși substanța dreptului de proprietate. Ca atare, Curtea nu a putut reține critica potrivit căreia art. 15 alin. (2) din Legea nr. 185/2013 încalcă dreptul de proprietate privată, având în vedere că reglementarea supusă controlului de constituționalitate se circumscrie scopului legii, astfel cum acesta este enunțat în art. 1. Jurisprudența constantă a Curții Constituționale a statuat că legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat. În consecință, Curtea a constatat că, prin reglementarea criticată, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele și potrivit competenței sale constituționale, textul de lege criticat nefiind în contradicție cu prevederile art. 44 din Legea fundamentală. ...