Decizia ÎCCJ nr. 171/2025 (HP)Punctul IV

IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării 23. Instanța de trimitere a constatat îndeplinite cerințele art. 1 și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, referitoare la existența unei chestiuni de drept ce condiționează judecata, raportat la modul de stabilire a dreptului de pensie al unei categorii de personal plătite din fonduri publice, susceptibilă de aplicare repetată, generală, oricând sar pune problema alcătuirii situației soldelor/salariilor lunare brute ce intră în calculul pensiei, pe baza elementelor prevăzute strict și limitativ de lege, sau raportat la salariul maxim existent la nivelul angajatorului, acordat pe cale judecătorească, indiferent de elementele pe care le-ar include, de algoritmul de calcul, obiectul, cauza majorării și nivelul reieșit, chestiune pe care instanța supremă nu a tranșat-o anterior și care nu face nici obiectul unui recurs în interesul legii, având totodată îndeplinită și rațiunea asigurării unei practici nu doar judiciare, dar și socioeconomice, unitare, în scopul uniformizării și egalizării tratamentului în fața legii, și pentru ca în acest fel legiuitorul să fie în măsură să cunoască efectele asupra bugetului general consolidat, pentru a-l prevedea în consecință. Din acest punct de vedere, faptul că practica în materia restrânsă a consilierilor juridici din administrația penitenciarelor ar fi unitară nu realizează scopul pentru care a fost adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, pe de o parte, pentru că problema de drept este susceptibilă de aplicare generală, în continuare, cei 60 de consilieri neepuizând nici categoria profesională în mod permanent, nici ipoteza legii chestionate. Pe de altă parte, dar pornind de la aceeași premisă, pentru că legiuitorul care a edictat menționata ordonanța de urgență, precum și cei care o pun în aplicare în practica propriu-zisă au nevoie să cunoască conținutul drepturilor cu caracter general pe care sunt ținuți să le acorde, cu alte cuvinte, chiar legea aplicabilă, în condițiile în care o interpretare obligatorie face corp comun cu ea, spre deosebire de o hotărâre judecătorească ce are efecte relative, chiar dacă recunoaște drepturi cu potențial de aplicare generală. Astfel, dacă generalitatea dreptului salarial plătit din fonduri publice impune ca el să fie recunoscut la același nivel, tuturor în situații identice sau comparabile, atunci aceasta să se stabilească prin decizie care are efecte similare cu ale legii, pentru că altfel s-ar perpetua situațiile de inegalitate între cei care trebuie să beneficieze de tratament identic. Faptul că până în prezent toată lumea ar fi procedat la judecată și că toate cererile vor fi fost admise, în același fel, poate reprezenta cel mult o situație circumstanțială, de fapt, iar nu de drept, pentru că din acest ultim punct de vedere, nu se poate exclude posibilitatea unei excepții. Or, așa cum se prezintă scopul fundamental al ordonanței de urgență cu dispoziții speciale, acesta depășește chiar și intenția egalizării salariale și a tratamentului judiciar, mergând până la egalizarea tratamentului în fața legii. Acest scop subzistă chiar dacă practica la acest moment ar fi unitară, pentru toate raporturile juridice care ipotetic intră și vor intra în sfera de aplicare a normei cu privire la alcătuirea bazei de calcul al pensiei pe baza salariilor/soldelor din intervalul de 6 luni, cu elementele actualizate preluate strict și limitativ din lege sau luând în considerare starea de fapt și de drept consfințită prin hotărâre judecătorească cu privire la alcătuirea salariului, la nivel maxim în cadrul angajatorului, adică atunci când respectiva hotărâre sancționează obligația prin raportare la alte elemente decât cele prevăzute în algoritmul legii în sens matematic, tehnic, contabil, cum este standardul egalitar care are drept criteriu existența unor diferențe în fapt, indiferent de obiectul și cauza în drept care le-ar genera (în speță, salariul majorat pe cale judiciară a rezultat din includerea sporurilor de mobilitate și confidențialitate de câte 25% din salariul de bază lunar la nivelul anului 2009). ... 24. De asemenea, instanța de trimitere a reținut și că problema de drept este relativ recent ivită pe rolul instanțelor, ceea ce, departe de a fi o cauză de inadmisibilitate, justifică, așa cum s-a spus, sesizarea, în scopul fundamental pentru care a fost adoptat temeiul ei, anume necesitatea asigurării de urgență a unei practici uniforme și unitare - care să elimine diferențierile în materia stabilirii/plății drepturilor salariale și de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, beneficii atât pe planul înfăptuirii justiției în mod egal, cât și al asigurării egalității în fața legii, în raporturile socioeconomice. ... 25. Atât expunerea de motive din preambul, cât și textele art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 sunt restrictive cât privește marja de apreciere de care mai dispune o instanță învestită cu o cauză având obiectul prevăzut la art. 1, cu privire la posibilitatea sesizării problemei de drept care implică salariile și pensiile cuvenite personalului plătit din fonduri publice și care nu a primit vreo soluție din partea instanței supreme. Astfel, ea este obligată la solicitarea de care vorbește art. 2 alin. (1) , interesul legii fiind exprimat în favoarea unei soluții obligatorii cu caracter general, pentru a nu mai fi tratate distinct cauze similare, în orice context al aplicării legii, socioeconomic și juridic, ce nu diferă din punctul de vedere al stării de fapt, doar al interpretării în drept pe care ar da-o cei învestiți cu aplicarea legii, că sunt angajatori, case de pensii sau instanțe, acestea din urmă, cu condiția de a fi sesizate, dar în condițiile în care, teoretic, nu li se poate cere imperativ o anumită soluție, căci aceasta ar afecta independența exclusivă de principiul obligativității precedentului care nu este o regulă a sistemului juridic românesc. ... ...