Decizia CCR nr. 199/2018Punctul 10

10. În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea principiului egalității în drepturi, instanța de judecată arată că angajatorul care a cauzat un prejudiciu salariatului prin desfacerea nelegală a contractului de muncă nu se află în aceeași situație cu cel prejudiciat, iar obligația de despăgubire nu poate fi interpretată ca instituind o situație privilegiată pentru acesta din urmă. De asemenea, prin Decizia nr. 150 din 25 februarie 2010, Curtea Constituțională a constatat că nulitatea contractului de muncă poate fi atrasă de condiții de formă și de fond. Or ambele categorii de nulități sunt de ordine publică, astfel că încălcarea oricăreia dintre acestea atrage anularea deciziei de concediere. În sprijinul celor arătate, invocă și Decizia nr. 356 din 5 iulie 2005, prin care instanța de contencios constituțional a reținut că „în condițiile în care, de regulă, între părțile contractului de muncă - angajator și salariat - există o discrepanță vădită din punct de vedere al potențialului economic și financiar în favoarea celui dintâi, de natură să-i permită a-și impune punctul de vedere la negocierea clauzelor contractului, statul - și anume statul de drept, democratic și social, așa cum este definită România în termenii art. 1 alin. (3) din Constituție - este ținut să intervină legal în sprijinul celui aflat într-o poziție de inferioritate economică. Obligația statului, în sensul arătat, decurge nemijlocit din prevederile art. 41 alin. (2) din Constituție.“ ...