Decizia CCR nr. 199/2018Punctul 6

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul excepției susține, în esență, că dispozițiile art. 80 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) , art. 21 alin. (3) , art. 44 alin. (1) și (2) , art. 45 și art. 47 din Constituție. În acest sens, arată că textele de lege criticate creează o situație injustă pentru angajator, care va fi obligat să plătească despăgubiri și să reintegreze un salariat pentru nerespectarea unor condiții de formă ale deciziei de concediere, deși angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului care ar putea fi condamnat penal pentru faptele care au stat la temeiul concedierii. Odată cu declararea ca neconstituțional a textului art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii, angajatorul care suspectează că un salariat a săvârșit o faptă penală incompatibilă cu funcția deținută nu are decât două variante: fie concedierea salariatului, fie menținerea lui în funcție până la soluționarea plângerii penale, cu consecința tolerării comportamentului salariatului de însușire a bunurilor societății, eventual până la lichidarea acesteia, pentru că decizia de concediere, în lipsa stabilirii vinovăției de către organele penale, ar fi atacabilă oricând cu consecința plății de către angajator de despăgubiri. Or consideră că această situație este inechitabilă pentru angajator, întrucât îl expune la suportarea unui dublu prejudiciu pe care nu-l poate recupera nici potrivit Codul muncii, nici potrivit Codului penal. ...