Sari la conținut

Decizia CCR nr. 206/2018Punctul 6

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
03.04.2018
Dosarul
262L/2/2018

6. Autorii sesizării susțin că anchetarea de către Parlament a directorului Serviciului de Protecție și Pază, în condițiile în care acesta este numit și revocat din funcție de către Președintele României la propunerea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, nesocotește principiul legalității, prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituție, și încălcă dispozițiile art. 92 alin. (1) și art. 94 lit. c) referitoare la rolul și atribuțiile Președintelui României în materie de apărare și securitate națională, precum și pe cele ale art. 119 din Constituție ce consacră rolul Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Astfel, conform regulilor ierarhiei militare, directorul Serviciului de Protecție și Pază răspunde numai în fața Președintelui României, în calitate de comandant al armatei, așa cum rezultă din art. 92 alin. (1) din Constituție, iar comisiile parlamentare, atât cele permanente, cât și cea de anchetă, controlează activitatea Serviciului de Protecție și Pază, și nu pe cea a directorului acestuia. A admite o interpretare contrară ar însemna să se accepte că o comisie parlamentară de anchetă se poate erija într-o comisie disciplinară. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie