Decizia CCR nr. 206/2018Punctul 8
Punctul 8
8. O altă critică de neconstituționalitate se întemeiază pe încălcarea art. 1 alin. (5) , art. 53, art. 126 alin. (1) și art. 131 alin. (1) prin raportare la art. 64 alin. (4) din Constituție. Autorii arată că organizarea și desfășurarea de către Serviciul de Protecție și Pază, deschis sau acoperit, a unor activități de culegere, verificare și valorificare a informațiilor necesare pentru îndeplinirea propriilor atribuții legale sunt activități efectuate în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, lege care stabilește garanțiile pentru realizarea acestor activități și autoritățile care controlează respectivele activități. Astfel, cu privire la activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului, art. 12^2 din Legea nr. 51/1991 dispune că acestea se efectuează cu îndeplinirea mai multor condiții, printre care se numără și obligația de a obține autorizația prevăzută de lege. Propunerea de autorizare a unor astfel de activități specifice se înaintează procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și este examinată sub aspectul legalității și temeiniciei, în termen de 24 de ore de la înregistrare ori de îndată în cazurile urgente, de procurori anume desemnați de acesta. Dacă se apreciază că propunerea este întemeiată și sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau înlocuitorul de drept al acestuia solicită în scris președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție autorizarea activităților propuse. În cazul în care judecătorul constată că solicitarea este justificată și activitățile se impun, dispune autorizarea, prin încheiere motivată, iar dacă cererea nu este justificată, o respinge prin încheiere motivată. ...
Sursa oficială ↗