Decizia CCR nr. 185/2018Punctul 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 29.03.2018 · dosar 1.813/309/2015
Punctul 20
20. În ceea ce privește susținerile autorului excepției privind pretinsa inegalitate a armelor în cadrul procesului penal, creată de posibilitatea de apreciere a oportunității continuării urmăririi penale doar de către procuror, Guvernul menționează că, în sistemul de drept românesc, funcția procurorului în cadrul procesului penal nu este aceea de acuzare, ci de reprezentare a intereselor generale ale societății, deci inclusiv ale suspectului sau inculpatului. Astfel, potrivit art. 5 din Codul de procedură penală, care reglementează principiul aflării adevărului, organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului. Acesta este, de altfel, și rolul constituțional al Ministerului Public. Conform art. 126 din Constituție, „în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.“ Astfel, nu se poate vorbi despre crearea unei inegalități de arme între funcția apărării și cea a acuzării în cadrul procesului penal, prin reglementarea instituției renunțării la urmărire penală, chiar și în condiții diferite față de cea a renunțării la aplicarea unei pedepse, ci mai degrabă de un instrument aflat la îndemâna procurorului pentru a putea aprecia oportunitatea continuării demersurilor de urmărire penală, în considerarea interesului general al societății. ...
Sursa oficială ↗