Decizia CCR nr. 187/2018Punctul 27

CCR · decizie de neconstituționalitate · 29.03.2018 · dosar 16.216/236/2016
Punctul 27
27. De asemenea, prin Decizia nr. 326 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 2 august 2017, paragraful 19, Curtea Constituțională, în ce privește dispozițiile art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013, potrivit cărora asistența juridică nu este obligatorie în procedura de soluționare a contestației, a făcut trimitere la Decizia nr. 368 din 14 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 8 iulie 2015, și Decizia nr. 598 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2015, și a reamintit cele statuate în jurisprudența sa anterioară, respectiv faptul că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistență juridică obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind reglementat de legiuitor, care stabilește și cazurile în care consideră că este necesar. Așadar, Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu și pe cel la asistență juridică obligatorie. Curtea a reținut, prin aceeași jurisprudență, că stabilirea cazurilor în care asistența juridică este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care, conform art. 126 din Constituție, are deplină libertate de a reglementa (în acest sens sunt Decizia nr. 1.202 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 19 octombrie 2009, și Decizia nr. 365 din 5 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 12 august 2005). Curtea a arătat, totodată, că împrejurarea că o persoană este privată de libertate, ca urmare a unei condamnări definitive, nu este de natură a atrage aplicabilitatea dispozițiilor legale referitoare la asistența juridică obligatorie (a se vedea Decizia nr. 486 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 24 ianuarie 2014). ...
Sursa oficială ↗