Decizia CCR nr. 152/2018Punctul 24

24. Față de critica raportată la art. 41 alin. (2) și art. 53 din Constituție, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 708 din 29 noiembrie 2016, că alocația pentru hrană reprezintă unul dintre drepturile acordate polițiștilor, în virtutea specificului activității pe care o desfășoară, activitate care este de natură să supună organismul și psihicul unor solicitări și riscuri sporite. La paragrafele 25-29 ale acestei decizii, referitor la conținutul dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Constituție, Curtea a stabilit că, raportat la specificul activității desfășurate de polițiști, dreptul la alocația de hrană poate fi privit ca o măsură de protecție socială a acestei categorii profesionale. De altfel, consacrarea acestui drept alături de dreptul la uniformă, echipament specific, asistență medicală și psihologică, proteze, precum și medicamente gratuite întărește ideea că acordarea acestui drept nu poate fi privită ca un simplu beneficiu ori privilegiu, ci face parte dintre acele măsuri cu caracter preventiv ori de remediu prin care se urmărește păstrarea integrității fizice și psihice a polițiștilor. Prin Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 28 aprilie 2015, paragraful 20, Curtea a reținut, în esență, că textul constituțional enumeră elementele componente ale dreptului la protecție socială a salariaților, respectiv securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și „alte situații specifice, stabilite prin lege“. Curtea a considerat că dreptul la alocația de hrană nu reprezintă un element esențial pentru existența raportului de serviciu al polițiștilor și exercitarea drepturilor și îndatoririlor ce decurg din acesta, ci doar o modalitate prin care legiuitorul, în funcție de resursele financiare disponibile, a înțeles să creeze condiții adecvate desfășurării acestei profesii. Legiuitorul are libertatea de a opta cu privire la modalitățile concrete prin care asigură diverselor categorii profesionale condițiile adecvate desfășurării muncii, fără a se putea considera că toate aceste măsuri reprezintă drepturi fundamentale, în măsura în care nu sunt determinante pentru existența și desfășurarea raporturilor de muncă. De asemenea, legiuitorul va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării acestor măsuri de protecție socială, fără a fi necesar să se supună condițiilor art. 53 din Constituție, întrucât acest text constituțional privește numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu și pe cele stabilite prin legi. ...