Decizia CCR nr. 151/2018Punctul 7

7. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului autorilor excepției, care solicită, în esență, admiterea acesteia, invocând jurisprudența Curții Constituționale prin care s-a constatat că măsura suspendării anuale a plății drepturilor prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, nu poate fi repetată sine die. Însă, autoritățile statului, respectiv Guvernul, nesocotesc voința legiuitorului. Arată că „problema de drept care se pune în prezenta cauză este problema priorității unei norme speciale față de o normă generală“. Or, în cazul revoluționarilor, „se menține suspendată prin neacordare o normă specială“. Prin art. 3, 4 și 4^1 din Legea nr. 341/2004, se stabilește o modalitate de calcul al indemnizațiilor reparatorii, prin raportarea la un indicator de referință, și anume la salariul mediu brut. Acest indicator de referință, salariul mediu brut, este înlocuit cu „câștigul salarial mediu brut“, prin Legea nr. 286/2011. Revoluționarii sunt discriminați în raport cu toate categoriile care se alimentează din bugetul asigurărilor sociale de stat, deoarece revoluționarilor li se calculează indemnizația, prin raportare la salariul mediu brut din octombrie 2010. Or, această modalitate juridică de a reglementa în fiecare an o normă, potrivit căreia indemnizațiile rămân la același nivel cu anul precedent, nu este constituțională. Norma de drept specială este încălcată de 10 ani, producând efecte de neconstituționalitate. În final, cu privire la cererea de completare și la cererea de modificare a excepției, depuse de către autorul acesteia în Dosarul nr. 3.273D/2016, arată că lasă la aprecierea Curții soluționarea acesteia. ...