Decizia CCR nr. 151/2018Punctul 24

CCR · decizie de neconstituționalitate · 27.03.2018 · dosar 11.121/3/2016
Punctul 24
24. Înainte de a proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține - referitor la cererile de modificare și de completare a excepției de neconstituționalitate, depuse la Dosarul nr. 3.273D/2016 de către autorul excepției Petre Sandu - că aceste cereri nu pot fi primite, deoarece, potrivit jurisprudenței sale constante și potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a Curții îl reprezintă încheierea instanței judecătorești, iar litigiul constituțional se desfășoară numai în limitele determinate prin încheierea de sesizare, fără ca acestea să poată fi modificate de vreuna dintre părți. Prin urmare, nu poate fi primită cererea prin care se modifică și se completează excepția de neconstituționalitate, ulterior încheierii de sesizare, direct în fața Curții Constituționale (a se vedea în același sens, de exemplu, Decizia nr. 1.054 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 31 ianuarie 2013). Așa fiind, Curtea se va pronunța asupra excepției de neconstituționalitate, astfel cum aceasta a fost formulată în fața instanței de judecată. ...
Sursa oficială ↗