Decizia CCR nr. 156/2018Punctul 9

9. Totodată, textul de lege contestat nu stabilește niciun fel de criterii pentru determinarea persoanelor care pot comite infracțiuni în realizarea obiectului de activitate, astfel încât să atragă angajarea răspunderii penale a persoanei juridice și, de asemenea, nu stabilește dacă vinovăția persoanei juridice se va raporta la voința organelor de conducere sau la poziția subiectivă a autorului, în calitate de prepus al acesteia. În concret, persoana juridică nu poate, prin natura sa, să realizeze ea însăși acte materiale, însă persoana juridică poate să aibă o voință proprie distinctă de voința angajaților săi. Ca atare, lipsa unor prevederi legale univoce prin care să fie clar determinate limitele răspunderii penale a persoanei juridice permite organelor judiciare să întreprindă demersurile legale pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor juridice sub pretextul unui simplu viciu de organizare sau a unui deficit de control al persoanei juridice asupra angajaților săi, fără a reține, însă, vreo culpă concretă în sarcina organelor de conducere a societății și fără a indica în ce constă acel presupus viciu de organizare. În aceste condiții, organele de conducere ale persoanelor juridice nu pot aprecia ce trebuie făcut în concret pentru a preîntâmpina producerea rezultatului socialmente periculos, pentru a evita tragerea la răspundere penală și nici nu își pot corija conduita în acord cu dispozițiile legale. ...