Decizia CCR nr. 166/2018Punctul 12

12. Tribunalul Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. În acest sens, arată că prin Deciziile nr. 279 din 23 aprilie 2015 și nr. 261 din 5 mai 2016, Curtea Constituțională a statuat că dreptul la muncă este un drept complex, ce implică diferite aspecte, libertatea alegerii profesiei și a locului de muncă reprezentând numai una dintre componentele acestui drept, astfel că, odată dobândit un loc de muncă, acesta trebuie să se bucure de o serie de garanții care să-i asigure stabilitatea, neputând fi de conceput că prevederile constituționale ar asigura libertatea de a obține un loc de muncă, dar nu și garantarea păstrării acestuia, cu respectarea, evidentă, a condițiilor și limitelor constituționale. În acest sens sunt și cele statuate de Curtea Constituțională și prin Decizia nr. 383 din 7 iulie 2005, potrivit cărora cea mai importantă garanție pentru exercitarea dreptului la muncă o constituie stabilirea limitativă prin lege a cazurilor și a motivelor pentru care încetarea raporturilor juridice de muncă poate avea loc din inițiativa și din voința unilaterală a angajatorului. Având în vedere aceste aspecte, instanța de judecată apreciază că restrângerea exercițiului dreptului la muncă al funcționarului public, al cărui raport de serviciu a fost suspendat pentru motivele prevăzute de art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, nu respectă principiul proporționalității, întrucât autoritatea sau instituția publică este atât cea care are posibilitatea de a declanșa procedura cercetării administrative, cât și cea care dispune suspendarea raportului de serviciu, fiind posibilă o eventuală conduită abuzivă a acesteia, în raport cu funcționarul public, raportul de serviciu al acestuia din urmă rămânând la aprecierea discreționară a autorității sau instituției publice, cu consecința încălcării dreptului la muncă al acestuia. ...