Decizia CCR nr. 133/2018Punctul 10
Punctul 10
10. Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 205 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituționale. Se susține că modalitatea de reglementare, prin textul criticat, a contestației împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare, reprezintă ea însăși o garanție a dreptului de acces liber la justiție. Se mai arată că întreaga procedură de cameră preliminară se caracterizează prin celeritate și urgență, astfel încât stabilirea unor reguli speciale de procedură este realizată de legiuitor în exercitarea competenței sale constituționale și nu încalcă accesul liber la justiție. Se face trimitere, în acest sens, la Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994. Se mai arată că, în faza de judecată, instanța este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive și să dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanța constată că nu există temeiuri noi care să justifice menținerea privării de libertate. ...
Sursa oficială ↗