Decizia CCR nr. 117/2018Punctul 15

15. Analizând aceste susțineri, Curtea reține că, în acord cu dispozițiile art. 87 din lege, transferul este una dintre metodele de realizare a mobilității funcționarilor publici, prin modificarea raporturilor de serviciu, în scopul eficientizării activității autorităților și instituțiilor publice (în cazul transferului în interesul serviciului), respectiv, în interesul funcționarului public, pentru dezvoltarea carierei în funcția publică (în cazul transferului la cerere). În ceea ce privește regimul juridic al celor două modalități de transfer, în ambele cazuri trebuie îndeplinite, de către funcționarul public supus transferului, condițiile necesare, prevăzute în fișa postului [art. 90 alin. (2) din Legea nr. 188/1999], iar funcția publică pentru care se realizează transferul să fie de aceeași categorie, clasă și grad profesional sau o funcție publică de nivel inferior [art. 90 alin. (3) și (4) din Legea nr. 188/1999]. Diferența între cele două modalități de transfer este dată de cerința ca, în cazul transferului la cererea funcționarului public, acesta să opereze între autorități de aceeași categorie (centrale, autonome sau locale), cuprinsă în teza finală a textului de lege criticat, condiție care este reglementată și pentru categoria funcționarilor de conducere [art. 90 alin. (6) ], al înalților funcționari publici [art. 90 alin. (8) ], cât și pentru personalul contractual din cadrul autorităților sau instituțiilor publice [art. 90 alin. (9) din același act normativ]. Prin urmare, diferența esențială între transferul la cererea funcționarului public și transferul în interesul serviciului este aceea că, în ultimul caz, acesta se poate realiza dintr-o funcție publică aparținând unei autorități locale pe aceeași funcție a unei autorități centrale, în vreme ce, în cazul transferului la cerere, cele două funcții trebuie să aparțină autorităților sau instituțiilor publice de aflate la același nivel al palierului administrativ. ...