Decizia CCR nr. 102/2018Punctul 33

CCR · decizie de neconstituționalitate · 06.03.2018 · dosar 22.750/245/2016
Punctul 33
33. În materia procedurii speciale aplicabile minorilor, noul Cod de procedură penală, în capitolul III din titlul IV al părții speciale, a reluat o mare parte a dispozițiilor Codul de procedură penală din 1968, însă textele privind procedura specială trebuie coroborate și completate cu cele care reglementează instituțiile din partea generală, precum și cu cele privind urmărirea penală și judecata din partea specială. Potrivit art. 504 din Codul de procedură penală, urmărirea și judecarea infracțiunilor săvârșite de minori, precum și punerea în executare a hotărârilor privitoare la aceștia se fac potrivit procedurii obișnuite, cu completările și derogările prevăzute în acest capitol și în secțiunea a 8-a a cap. I din titlul V al părții generale. ...
Sursa oficială ↗