Decizia CCR nr. 103/2018Punctul 24
Punctul 24
24. Totodată, nu poate fi primită critica potrivit căreia procurorul nu-și poate exercita rolul constituțional, deoarece, spre deosebire de părți, acesta, în conformitate cu art. 353 alin. (9) , art. 363 alin. (1) și art. 420 alin. (3) din Codul de procedură penală, participă la judecată în mod obligatoriu, în toate cazurile, lipsa sa fiind sancționată, potrivit art. 281 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, cu nulitatea absolută. Prin urmare, în acord cu dispozițiile art. 131 alin. (1) din Constituție și reflectate în Codul de procedură penală și în art. 63 și 67 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, procurorul are obligația de a verifica toate încheierile de ședință și notele grefierului, iar, în măsura în care acestea sunt eliptice/neconcordante cu realitatea, va avea posibilitatea contestării lor până la următorul termen în așa fel încât să corespundă adevărului. Tocmai de aceea, în calitate de apărător al intereselor generale ale societății și de apărător al ordinii de drept, precum și al drepturilor și libertăților cetățenilor, procurorul trebuie să manifeste un rol activ. ...
Sursa oficială ↗