Decizia CCR nr. 97/2018Punctul 7
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 01.03.2018
- Dosarul
- 837/283/2016
7. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că aspectele învederate de autorii excepției de neconstituționalitate au în vedere interpretarea și aplicarea legii de către instanțele judecătorești. Arată că dispozițiile criticate instituie obligația întocmirii de procese-verbale despre împrejurările constatate, ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni. Această obligație incumbă, potrivit art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, organelor de ordine publică și siguranță națională, pentru infracțiunile constatate în timpul exercitării atribuțiilor prevăzute de lege. Totodată, dispozițiile art. 61 alin. (5) din Codul de procedură penală prevăd, în mod expres, că aceste procese-verbale constituie acte de sesizare a organelor de urmărire penală. De asemenea, dispozițiile criticate trebuie coroborate cu cele ale art. 198 alin. (2) din Codul de procedură penală, potrivit căruia aceste procese-verbale nu au valoarea unor constatări de specialitate în procesul penal, menținându-li-se valoarea de acte de sesizare a organului de urmărire penală. Mai mult, din interpretarea acestor dispoziții rezultă că aceste procese-verbale nu pot constitui mijloace de probă. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.