Decizia CCR nr. 91/2018Punctul 13

13. Având în vedere această jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului vizând previzibilitatea legii în materie de securitate națională și, față de susținerile autorului excepției din prezenta cauză, s-ar fi impus ca instanța de contencios constituțional să examineze în ce măsură - prin modul de redactare a dispozițiilor art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991, precum și prin modul în care este reglementată procedura de autorizare a înregistrărilor realizate ca urmare a punerii în executare a unui mandat de interceptare și înregistrare a comunicațiilor electronice, dispus potrivit Legii nr. 51/1991 - sunt sau nu afectate drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor dintre cele prevăzute în legea fundamentală. Sub acest aspect, constatăm că apărarea securității naționale reprezintă unul dintre motivele prevăzute atât în art. 53 din Constituție, cât și în art. 8 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ce poate justifica o ingerință în dreptul la viață privată, atât timp cât este prevăzut de lege, urmărește un scop legitim, este necesar într-o societate democratică, există proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele folosite și sunt instituite suficiente garanții contra arbitrarului. Astfel, conform art. 53 din Constituția României vizând Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți: (1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unor calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nedescriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății. Totodată, potrivit art. 8 alin. (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, vizând Dreptul la respectarea vieții private și de familie: Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege și constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protecția sănătății, a moralei, a drepturilor și a libertăților altora. Prin raportare la aceste prevederi constituționale și convenționale, Legea nr. 51/1991, în redactarea actuală, prevede o procedură judiciară conformă standardului convențional și constituțional, prin care sunt autorizate măsurile ce constituie o ingerință în dreptul la viață privată a individului, procedură ce beneficiază de suficiente garanții împotriva unui potențial caracter arbitrar al măsurii. Astfel, potrivit art. 13 lit. f) din Legea nr. 51/1991, în situațiile prevăzute la art. 3 din același act normativ (s.n. acele situații care constituie amenințări la adresa securității naționale a României), organele cu atribuții în domeniul securității naționale (respectiv cele limitativ enumerate în art. 6 și art. 8 din Legea nr. 51/1991) pot, în condițiile legii privind organizarea și funcționarea acestora, să efectueze activități specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului desfășurate cu respectarea prevederilor legale. Aceste organe sunt: Serviciul Român de Informații, organul de stat specializat în materia informațiilor din interiorul țării, Serviciul de Informații Externe, organul de stat specializat în obținerea din străinătate a datelor referitoare la securitatea națională, și Serviciul de Protecție și Pază, organul de stat specializat în asigurarea protecției demnitarilor români și a demnitarilor străini pe timpul prezenței lor în România. Se poate observa că procedura de autorizare a unor astfel de activități, procedură detaliată în dispozițiile art. 13-18 din Legea nr. 51/1991, prevede un control al judecătorului anterior punerii în aplicare a activității intruzive, control care este distinct de cel prevăzut pentru măsuri similare dispuse în cadrul procesului penal. Astfel, în vederea autorizării măsurilor ce constituie ingerințe, judecătorul este chemat să constate, ca situație premisă, existența amenințării la adresa securității naționale, inclusiv în cazul în care această amenințare este motivată de una dintre situațiile prevăzute de art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991, magistratul fiind cel mai în măsură să circumstanțieze existența sau inexistența motivelor invocate, prin raportare la materia în care este chemat să judece. De aceea, nu este necesar să existe o enumerare exhaustivă sau o definire ultrarestrictivă a conceptelor, atât timp cât aceste concepte sunt evaluate și interpretate de un judecător, în cazul legislației naționale de un judecător al instanței supreme. În plus, procedura legală - de autorizare a acestor activități specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului - prevede un caracter subsidiar al acestor măsuri, respectiv: – nu există alte posibilități ori posibilitățile existente să fie limitate pentru cunoașterea, prevenirea sau contracararea riscurilor ori amenințărilor la adresa securității naționale; ... – activitățile specifice culegerii de informații să fie necesare și să se facă o evaluare a proporționalității acestora, în raport cu circumstanțele situației concrete (a se vedea dispozițiile art. 14 din Legea nr. 51/1991). ... Din analiza condițiilor legale menționate mai sus rezultă că, propunerea pentru autorizarea unor astfel de măsuri impune prezentarea motivelor care au stat la baza solicitării, iar judecătorul cauzei se bucură de deplinătate de jurisdicție, putând admite sau respinge propunerea, motivat. Revine astfel judecătorului cauzei să interpreteze textul legal și să determine dacă, în cazul concret, sunt îndeplinite condițiile privind amenințarea la adresa securității naționale, dacă vătămarea drepturilor și libertăților cetățenilor este aptă să constituie, în circumstanțele concrete, o astfel de amenințare, dacă este atins caracterul grav al vătămării cerut de lege, precum și subiectele căreia i se aplică, prin raportare la materia în care se solicită autorizarea măsurilor ce constituie ingerințe în viața privată și prin raportare la metodele în continuă evoluție prin care se poate aduce atingere securității naționale. O altfel de interpretare a normelor ar pune judecătorul constituțional în situația de a se subroga competențelor instanțelor judecătorești și de a interpreta circumstanțele concrete ale unei cauze deduse judecății, aspect ce depășește limitele controlului de constituționalitate. ...