Decizia CCR nr. 91/2018Punctul 6

6. În acest context apreciază că dispozițiile art. 3 din Legea nr. 51/1991 sunt lipsite de claritate și previzibilitate, deoarece textul nu definește amenințările la securitatea națională, adică situația premisă necesară emiterii unor autorizații de interceptare conform procedurii speciale. Susține că, deși în titlul X din Codul penal sunt incriminate infracțiuni ce privesc siguranța națională, dispozițiile art. 3 din Legea nr. 51/1991 nu se referă doar la acestea, ci au în vedere o paletă largă de alte fapte. Astfel, dispozițiile art. 3 din Legea nr. 51/1991 „abundă în elemente incerte, neclare și imprevizibile, textul utilizând termeni generali, ce nu furnizează un reper clar care să permită o demarcație previzibilă între ceea ce reprezintă o amenințare la siguranța națională și ceea ce nu se integrează în această ipoteză“. Prin urmare, arată că datele astfel obținute puteau fi comunicate organelor de urmărire penală, fără ca aceste comunicări să fie limitate la conținutul interceptărilor în legătură cu fapte ce privesc siguranța națională, care au stat la baza emiterii mandatelor. Mai mult, orice interceptare care privește săvârșirea unei infracțiuni, chiar dacă aceasta nu vizează securitatea națională, poate fi folosită într-un dosar penal, în calitate de probă. Acest mecanism contrazice atât Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016, cât și noua legislație în materie reprezentată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2016. Având în vedere cele anterior expuse, autorul excepției apreciază că activitatea întregului mecanism reglementat de dispozițiile art. 3, art. 10, art. 11 și art. 13 din Legea nr. 51/1991 generează o încălcare a dispozițiilor constituționale. ...