Decizia CCR nr. 62/2018Punctul 24

CCR · decizie de neconstituționalitate · 13.02.2018 · dosar 2.980A/2017
Punctul 24
24. Și critica privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. I teza finală și ale art. II din legea examinată, potrivit cărora alte excepții de la aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 urmează a fi stabilite prin hotărâre a Guvernului, se întemeiază pe aceeași confuzie între derogare și exceptare, din perspectiva aplicării unui act normativ. Autorii sesizării nu țin cont de faptul că dispozițiile art. 63 din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora „derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază“, se referă, așadar, la derogare, or legea supusă controlului nu instituie o normă derogatorie, ci reglementează o excepție de la aplicarea unui anumit regim juridic. Acest regim juridic poate fi stabilit și prin hotărâre a Guvernului pentru alte circumstanțe sau situații care ar impune o reglementare normativă distinctă. Stabilind tipul de act normativ și emitentul acestuia pentru instituirea în viitor și a altor excepții de la aplicarea ordonanței de urgență mai sus indicate, Parlamentul nu face o delegare legislativă, ci optează pentru o altă soluție normativă, de resortul Guvernului. Este vorba despre o soluție simplă, tehnică, în concordanță cu atribuțiile Guvernului și cu specificul raporturilor juridice de interes pentru o astfel de reglementare normativă. ...
Sursa oficială ↗