Sari la conținut

Decizia ÎCCJ nr. 113/2025 (HP)Punctul VIII

Curtea
ÎCCJ
Tipul
hotărâre prealabilă
Data
31.03.2025
Dosarul
2.412/1/2024

VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale

35. Prin Decizia nr. 6/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, decizia de zi pe unitate prin care un ofițer este desemnat să îndeplinească atribuții suplimentare specifice funcției de conducere nu constituie o împuternicire pe funcție, similară celei prevăzute de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004.“ ...

36. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 742/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 9 februarie 2021, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată în Dosarul nr. 969/111/2018 al Tribunalului Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal și s-a constatat că prevederile art. 10 alin. (2) și ale art. 19 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și ale notei de la anexa nr. VIII capitolul I lit. A (Salarizarea funcționarilor publici) secțiunea a II-a (Salarii pentru personalul din unitățile teritoriale) tabelul de la litera a) (Funcții publice de conducere) la Legea nr. 153/2017 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. ... ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie