Decizia CCR nr. 50/2018Punctul 18

18. De altfel, Curtea s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă, prin raportare la dispozițiile constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție și ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, egalitatea și imparțialitatea justiției. Prin Decizia nr. 469 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 18 august 2017, paragrafele 18 și 19, a reținut că, în condițiile în care textul legal criticat se referă la introducerea cu „reacredință“ a unei cereri vădit netemeinice, sintagma „vădit netemeinică“ sugerează faptul că cererea nu are niciun fel de fundament, aspect pe care autorul cererii îl cunoaște. Evident că, după modul în care a fost formulată cererea, motivele invocate, eventualele cereri repetate de chemare în judecată etc., instanța își poate forma o convingere și poate aprecia dacă reclamantul introduce o cerere de chemare în judecată cu reacredință; or, textul de lege nu face altceva decât să legitimeze judecătorul care constată o astfel de situație să o și sancționeze. Pentru valorificarea drepturilor și intereselor legitime părțile trebuie să acționeze cu bună-credință, iar nu în spirit abuziv, șicanator, vexator pentru magistrați ori pentru instanță (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 344 din 10 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 19 iunie 2012). ...