Decizia CCR nr. 46/2018Punctul 24

CCR · decizie de neconstituționalitate · 01.02.2018 · dosar 2.979A/2017
Punctul 24
24. Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 56 din Constituție, apreciază că impozitul aplicat asupra unei părți din veniturile suplimentare obținute exclusiv ca urmare a dereglementării prețurilor în sectorul gazelor naturale reprezintă o sarcină fiscală justă, o măsură echitabilă și de justiție socială, care corespunde caracterului social al statului prevăzut de art. 1 alin. (3) din Constituție. Astfel, anterior promovării Ordonanței Guvernului nr. 7/2013, potrivit expunerii de motive a legii de aprobare a acesteia, în sectorul energetic național s-a înregistrat o creștere substanțială a prețurilor gazelor naturale, concomitent cu scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor, cu multiple efecte negative la nivelul economiei, fapt ce reclama adoptarea de măsuri legale care să asigure o suportabilitate graduală a acestor disfuncționalități la nivelul consumatorilor de gaze naturale, în special al celor vulnerabili. În paralel, s-a constatat că operatorii economici cu activitate cumulativă de extracție și de comercializare a gazelor naturale din producția internă obțin venituri suplimentare din vânzarea acestora, ca efect exclusiv al dereglementării prețurilor la gazele naturale, fără niciun alt aport la obținerea acestor venituri, existând un veritabil dezechilibru între veniturile și costurile acestor operatori economici. Aceste realități economice au impus cu necesitate instituirea impozitului pe venitul suplimentar rezultat exclusiv din dereglementarea prețurilor gazelor naturale, ca măsură fiscală necesară pentru a stopa acest dezechilibru și, totodată, pentru a asigura resursele la bugetul de stat necesare protecției consumatorilor de gaze naturale vulnerabili. ...
Sursa oficială ↗