Decizia CCR nr. 46/2018Punctul 58
Punctul 58
58. Față de aceste afirmații, Curtea observă că impozitul în discuție se aplică la diferența dintre profitul obținut de operatorii economici nominalizați în art. 2 alin. (1) din ordonanță în urma vânzării gazelor naturale la un preț stabilit pe piața liberă și cel pe care l-ar fi obținut în condițiile pieței reglementate, din care se scade valoarea redevențelor deja plătite, precum și valoarea investițiilor efectuate. Așadar, legiuitorul a avut în vedere o bază de calcul al impozitului care reprezintă un venit obținut în mod pur matematic, prin simplul joc al schimbării naturii pieței, care le-a permis să stabilească un preț superior celui inițial reglementat. Or, o asemenea creștere a prețului afectează, în principal, consumatorii casnici, în special pe cei vulnerabili, astfel încât legiuitorul a apreciat necesar să intervină prin colectarea acestei contribuții, destinată atenuării, la nivelul consumatorilor menționați, a diferenței de preț. Prin „client vulnerabil“, Legea nr. 123/2012 înțelege „clientul final aparținând unei categorii de clienți casnici care, din motive de vârstă, sănătate sau venituri reduse, se află în risc de marginalizare socială și care, pentru prevenirea acestui risc, beneficiază de măsuri de protecție socială, inclusiv de natură financiară. Măsurile de protecție socială, precum și criteriile de eligibilitate pentru acestea se stabilesc prin acte normative“ (art. 3 pct. 16 din Legea nr. 123/2012). În același timp, legiuitorul a acționat într-o manieră echitabilă în ce privește operatorii economici, eliminând din valoarea bazei de impozitare sumele deja plătite de aceștia cu titlu de redevențe, precum și cele utilizate pentru investiții în segmentul upstream. ...
Sursa oficială ↗